duminică, 18 noiembrie 2018

Experimentul ca un joc

Miercuri, 14 noiembrie, a fost rândul elevilor de la Școala Gimnazială Vama să fie gazde pentru colegii lor de la Școala Gimnazială nr.3 Negrești-Oaș. După primirea oaspeților, care au fost însoțiți de doamna profesor Șimon Gabriela, sala de clasă a fost transformată în laborator. Cu jutorul unor materiale uzuale aduse de elevi, clasa a VIII-a a trecut la realizarea experimentelor prin care au pus în evidență diverse fenomene fizice și chimice studiate. Activitățile au fost supravegheate de către profesorul diriginte Mărieș Dan și doamna profesor Haiduc Mihaela. 
La final, au ieșit cu toții afară pentru un experiment mai ”efervescent”, aici continuând discuțiile. Deja încep să se lege prietenii între participanții la activități, lucru care ne bucură.
































marți, 6 noiembrie 2018

Primele experimente

În data de 31.10.2018 a avut loc prima întâlnire din cadrul parteneriatului. Debutul a aparținut elevilor din clasa a VII-a de la Școala Gimnazială nr.3 Negrești-Oaș coordonați de doamna profesor Șimon Gabriela. Elevi ai clasei a VIII-a de la Școala Gimnazială Vama au fost evaluatori. Aceștia au fost însoțiți de domnii profesori Baltă Ioan Dumitru, Mărieș Dan și Haiduc Mihaela. După prezentarea experimentelor, juriul a deliberat și a acordat, simbolic, locurile I, II și III echipelor participante.
Printre experimentele realizate s-au numărat: camera vacuum, undele sonore, baloane de sticlă, balonul rezistent la foc, flori și frunze colorate, presiunea atmosferică, vulcanul, pasta de dinți pentru elefant, schimbarea sensului săgeților etc. Materialele folosite, aflate la îndemână, i-au ajutat să pună în evidență fenomene mecanice, termice și optice cu mult entuziasm și pasiune.
Felicitări gazdelor care s-au pregătit intens pentru această activitate! Mulțumim juriului pentru implicare!
Data viitoare schimbăm rolurile.































duminică, 4 noiembrie 2018

Bun venit!

Bine ați venit pe pagina dedicată parteneriatului!

Promovarea proiectelor de parteneriat educativ interdisciplinar constituie una din trăsăturile definitorii ale progresului stiinţei contemporane contribuind la adâncirea şi completarea procesului de învăţământ, la dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor elevilor, la organizarea raţională şi plăcută a timpului lor liber.
Veți parcurge odată cu noi jurnalul ilustrat al proiectului și veți putea reveni ori de câte ori veți dori.